5 idei de invitație la citit pentru cei mici

Deși 'lectura' a căpătat noi sensuri și forme, funcțiile ei de bază rămân aceleași ca acum mii de ani: să informeze cititorul, să îl formeze, să îl ajute, să îl delecteze. Cititorul, la rândul lui, trebuie să fie capabil să descopere mesajul din fața sa, fie că citește o carte, un ziar, o rețetă sau o scrisoare. 

Este evident că cititul reprezintă un exercițiu intelectulal indispensabil pentru a face față cerințelor societății digitale. Școala,  din pacate, nu s-a adaptat suficient de repede la noile tipuri de text și medii de lectură. Metoda clasică de învățare a scris-cititului prin intermediul abecedarului si al lecturii literare rămâne necesară,  dar nu suficientă în efortul educatorilor de a forma gustul pentru lectură dar și deprinderea de a decoda și înțelege mesajul unui text. Ce putem face?


1. Încurajăm copiii să citească lista de cumpărături a familiei și etichetele produselor din magazine.




2. Îi încurajăm să se uite la mesajele scrise din jurul lor: panouri publicitare (evident, atât timp cât nu conțin mesaje compromițătoare), branduri comerciale, nume de magazine,  semne de circulație, mesaje de avertizare.




3. Le cerem ajutorul când urmăm instrucțiunile unei rețete culinare, ale unui ghid de asamblare a jucariilor sau obiectelor de mobilier.




4. Folosim tehnologia digitală în beneficiul lecturii:


  • îi incurajam pe copii să citească lectură pe laptop, e-book reader sau tabletă. În ultima vreme au apărut o multitudine de website-uri și aplicații care oferă cărți interactive, cărți cu animație,  cărți audio etc.


  • Le punem la dispoziție aplicații și jocuri de învățare a scris-cititului. Atât Apple, cât si Android au o mulțime de aplicații educative pentru copii. 











  • Comunicăm cu ei prin e-mail, iar dacă sunt mai mari, îi putem ajuta să își creeze propriul blog sau website.




Deși internetul prezintă câteva pericole certe, cum ar fi dificultatea părinților de a controla informația la care sunt expuși copiii sau potențialul de a fi afectați de infracționalitatea on-line, cred că o bună comunicare între părinți și copii,  o direcționare inspirată a copiilor către zona educațională a internetului și un program foarte bun de control parental al informațiilor la care are acces copilul, ar putea duce la fructificarea potentialului pe care îl are tehnologia modernă în îmbunătățirea capacității de înțelegere a mesajului scris. Folosirea calculatorului și al device-urilor mobile ar trebui însă limitată.


5. Alegem titlurile împreuna cu cei mici, ținând cont de preferințele lor.


Revenind la lectura clasică, vestea bună este că au fost traduse în ultima perioadă o mulțime de titluri din limba engleză atractive și ușor de citit. Putem face un mic studiu de piață și să aflăm ce e 'la modă' în rândul puștilor. Putem merge cu ei în librărie și să îi încurajăm să își aleagă singuri cărțile. 
Posibilitățile de interactiune cu lectura sunt nelimitate. Trebuie doar să ne uităm în jurul nostru și să le aratam celor mici care sunt informațiile utile pentru ei, cum să le extragă și cum să le folosească. Dacă ne limităm doar la ce ne oferă școala, riscăm să refuzăm oportunitatea copiilor nostri de a se adapta la noile standarde ale societății.
Pentru a face lectura mai interesantă, putem sugera activități conexe, ca de exemplu, să deseneze personajul principal, să creeze căsuța personajelor din cutii de carton, sau să facă o recomandare a lecturii, argumentând pro sau contra.

Copiii au inima deschisă către lectură. Noua ne revine doar datoria să găsim calea potrivita către inima lor.

Comentarii

Postări populare